Dublă satisfactie, dublă bucurie

Dublă satisfactie, dublă bucurie
16 Apr / 2015

Dublă satisfactie, dublă bucurie

Write By: admin Published In: Dublă satisfactie, dublă bucurie Hits: 4469 Comment: 0

„Nu este doar un pătuţ, este o adevărată dovadă de măiestrie, pricepere şi dedicare”, îmi spunea un prieten apropiat când a văzut pentru prima oară camera copiilor. După aproape un an de la acea dată memorabilă în care au venit pe lume puii noştri, stau cu ei în cameră şi îi veghez, parcă nu-mi vine să închid ochii. Îi privesc cum dorm liniştiţi şi admir totodată pătuţul în care avem atâtea amintiri plăcute!

Încă de la început, Meşterel ne-a lăsat o impresie bună prin promptitudinea cu care ne-a ajutat să alegem ce este potrivit pentru copiii noştri din gama variată de accesorii. Livrarea a avut loc imediat, foarte important de reținut că a fost gratuită – pentru pachetele voluminoase se percep de obicei taxe mari de transport. Am optat pentru varianta în culoarea naturală, cu bare detașabile (astfel încât copiii să se coboare singuri din pat de la o anumită vârstă), suport pentru carusel, saltele CBC și două seturi de lenjerie cu 9 piese, care includ și protecții pentru marginile patului. Este o configurație de bază, dar pentru noi a fost mai mult decât satisfăcătoare.

Cel mai mare avantaj, din punctul nostru de vedere este că pătuțul se poate folosi pe o perioadă îndelungată de timp, până la împlinirea vârstei de 3-4 ani a copiilor. Un alt punct forte al acestei configurații este că se pot despărți cele 2 jumătăți ale pătuțului, astfel încât să funcționeze independent, ca două pătuțuri de sine stătătoare și care pot fi poziționate oriunde în casă. Acest lucru este util pentru momentul în care gemenii vor avea pretenții la intimitate și se vor certa pe locul lor în pătuț – inevitabil în viața oricăror copii.

Asamblarea a fost uşor de realizat cu ajutorul instrucţiunilor clare ce se regăsesc pe site-ul producătorului şi datorită sistemului de prindere a lateralelor format din feronerie de foarte bună calitate (şuruburi rezistente cu cap de imbus şi tije metalice pentru fixarea celor două pătuţuri) – un individ puţin experimentat în asamblarea mobilei, aşa ca mine :) poate termina singur în mai puţin de 2 ore.

Să vorbim puţin despre saltele care sunt importante pentru confortul copiilor şi siguranţa lor. Acestea sunt fabricate din materialul denumit CBC (Cocos Burete Cocos), având grosimea de 7 cm. Căutând pe internet, am descoperit că această combinaţie oferă multe avantaje: fibra de cocos asigură o fermitate crescută (nu se deformează), o aerisire bună (ceea ce înseamnă că micuţii pot respira prin saltea chiar dacă dorm cu faţa în jos), nu menţine umezeala, iar utilizatorul beneficiază de folosire îndelungată, confortabilă şi igienică. Fiind realizate dintr-un material 100% natural, fibrele NU facilitează un mediu bun de dezvoltare a bacteriilor sau a microorganismelor cu potenţial alergic.

Ca şi accesorii suplimentare, recomandăm achiziţionarea huselor impermeabile care vor proteja adiţional materialul saltelelor şi implicit vor spori confortul bebeluşilor. Am ajuns la punctul în care trebuie să discutăm despre cadrul de lemn din care este realizat în principal pătuţul.

Lemnul masiv folosit la construcţia acestuia ne garantează stabilitatea, siguranţa şi durabilitatea pătuţului. Este rezistent la apă, nu se umflă, nu se crapă, nu se deformează – mai concret, vă spunem că, după aproape un an de la achiziţionare, pătuţul arată ca nou! La prima atingere se observă finisajele realizate cu mare atenţie, colţurile rotunjite, iar la prima vedere – un design atrăgător, modern, care se potriveşte cu restul mobilierului din cameră.

Trebuie să recunoaştem că, din acest moment am fost convinşi că producătorul s-a gândit la toate detaliile când a proiectat acest pătuţ, dar mai ales la siguranţa copiilor. Lateralele de lemn sunt atât de bine finisate încât sunt foarte plăcute la atingere şi nu prezintă niciun pericol pentru copii. Este important să menţionăm faptul că protecţiile textile pentru laterale ajută şi ele la acest factor de siguranţă. Pe măsură ce copiii cresc şi încep să se ridice, mai întâi în şezut, iar apoi în picioare este necesar să urmăm cu stricteţe instrucţiunile de utilizare furnizate de către producător pentru a evita experienţele neplăcute.

Salteluţele trebuiesc coborâte la nivelul intermediar imediat ce copiii stau în şezut, iar când se pot ridica complet în picioare, acestea se vor coborî la nivelul cel mai de jos astfel încât copiii să nu se caţere şi să sară peste pătuţ. Nu râdeţi! Veţi fi uimiţi cât de agili pot fi copiii la numai 9 luni de viaţă…

Vezi restul reviewului pe www.baby-art.ro

Afişare 1 - 1 din 1 (1 Pagini)
PLATA RAMBURS

Zero avans. Platesti cand primesti. Zero risc.

 

ZERO RISCURI

Schimb sau retur produse in maxim 14 zile.

PLATA IN 3 RATE - FARA DOBANDA

Cumpara produsul dorit in 3 rate fara dobanda.